Legendarul antrenor a decedat miercuri, 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani. Născut în 22 martie 1937, Emeric Ienei este ...
Polițiștii SICE susțin că timp de 9 ani, în perioada 2015 – februarie 2024, unul dintre cei trei, în vârstă de 45 de ani, ar ...
„Am ținut să facem această conferință de presă ca să-l prezentăm și pe Călin Cheregi, care oficial din 1 octombrie ni s-a ...
„Pentru a cinsti memoria lui Emeric Ienei se va ține un moment de reculegere înaintea tuturor partidelor din Superligă, Liga ...
Solicitarea anchetatorilor a venit după ce, la o percheziție efectuată în locuința celor doi, au fost găsite 1.560 pachete cu ...
Foști jucători și antrenori de renume, și nu numai, i-au adus un ultim omagiu celui care a scris istorie pe banca Stelei și a ...
Anchetatorii au precizat că administratorul unei firme cu sediul în Cluj-Napoca este suspectat că a desfășurat o activitate ...
Incidentul în care au fost implicate două mașini s-a produs în jurul orei 12. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, ...
Potrivit unui comunicat oficial, BNR precizează că nu a emis, semnat sau aprobat un astfel de document și că nu are atribuții ...
Afaceristul Horea Vuşcan îşi va lansa joi, 6 noiembrie, cartea „Trocul Digital. Sfârşitul banului, a bitcoinului și a ...
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat marți seară la Antena 3 că relația sa cu premierul Ilie Bolojan nu a fost ...
O delegație de zece doctoranzi și cadre didactice, istorici ai Universității din Oradea, vor lua parte la cea de a IX-a ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results